Cetăţi cuprinse in proiect

Cetatea Giurgiu, jud. Giurgiu

Cetatea Giurgiu a avut avut un trecut zbuciumat. Fiind la graniţa bizantină, bulgară şi otomană, de pe linia Dunării, primul punct de apărare a Ţării Româneşti, cetatea a fost des atacată şi cucerită de turci ori de romani, distrusă, incendiată şi iar refăcută. Ruinele ei păstreză mărturia celor peste 20 de asedii şi a 400 de ani de stăpânire otomană.

Istoric

Cetatea Giurgiu a fost ridicată ori refăcută pe ruine mai vechi, poate şi antice, romane, poate bizantine sau bulgare, cel mai probabil cu mult înainte de anul 1386. La data din urmă apare în documentele vremii, ca posesiune a domniei Ţării Româneşti. Mircea cel Bătrân a început reorganizarea sistemului defensiv la sfârşitul secolului al XIV-lea şi a ridicat / refăcut în insula de la Vadul Giurgiului o fortificaţie care corespundea cerinţelor defensive ale vremurilor.
Dacă a fost construită ori refăcută în 1386, fortificaţia a fost distrusă în campania otomană condusă de Murad I, când turcii au cucerit mare parte dintre teritoriile sud-dunărene. A mai fost cucerită şi în timpul sultanului Baiazid, în campania turcească din 1394.
Cetatea Giurgiu reapare în primul document românesc al vremii în anul 1403; se presupune că a fost recuperată în perioada în care fiii lui Baiazid I se luptau pentru tron. Războiul civil din Imperiul Otoman a luat sfârşit în 1413, timp în care Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti, a reuşit să-şi întărească apărarea la Dunăre. Supunerea Ţării Româneşti a reînceput de către Mehmed I în 1420. Invazia otomană a însemnat şi cucerirea Giurgiului, distru­gerea cetăţii, dar şi repararea ei ulterioară, după ce sultanul a realizat importanţa sa strategică.

Lucrări de restaurare a cetăţii s-au efectuat şi după campania din 1427, condusă de Murad al II-lea, dar şi după anul 1445, când este cucerită de Vlad Dracul, cu ajutorul flotei cruciate burgunde de pe Dunăre. Evenimentul este foarte bogat în detalii. Domnitorul a cerut ajutorul meşterilor din Braşov pentru refacerea lemnăriei arse după asediu. La acea vreme, Cetatea Giurgiu era descrisă ca o cetate mică, în care încăpeau doar 300 de oameni. După mijlocul veacului al XV-lea, stăpânirea otomană a fost aproape necurmată.
Descrierile vremii arată că în 1574 la Giurgiu „în apă se afla un turn pătrat şi ruina unei fortăreţe vechi”, ceea ce îngăduie pre­supunerea că turcii o întăriseră cu o fortificaţie de pământ şi lemn. Dintr-un document de la sfârşitul anului 1600 aflăm că pentru a controla Ţara Românească, Mehmet-Paşa a primit ordin să refacă Cetatea Giurgiu. Fortăreaţa, ridicată într-un singur an, putea găzdui o garnizoană de 10.000 de oameni. Rapiditatea cu care s-a refăcut cetatea demonstrează fortificarea ei şi lasă de înţeles că materialele folosite cel mai mult au fost tot lemnul şi pământul.
Treptat, din secolul al XVII-lea, cetatea din insulă şi-a pierdut importanţa. Ultima lovitură a primit-o la sfârşitul războiului ruso-turc (1828-1829), când generalul rus, Pavel Dimitrievici Kiseleff, a ordonat (1830) desfiinţarea cetăţii, ceea ce echivala cel puţin cu demontarea instalaţiilor sale active. O bună parte din piatră a fost spoliată şi dusă la sud de Dunăre, unde ar fi fost folosită la ridicarea fortificaţiei Rusciuc (Ruse de azi).

Construcţie

Fortificaţia a fost aşezată pe Insula Giurgiu, o insulă mare, cum era ea descrisă în cronicile vremii, între două braţe ale Dunării. Mircea cel Bătrân (1386) pare să fi construit cetatea folosindu-se de baze mai vechi. Pe mal se înălţa o cetate cu două turnuri, unul pătrat şi celălalt rotund, apărată de ziduri înalte. Dacă fundaţiile au fost făcute din piatră, zidurile şi turnurile erau clădite din lemn şi pământ. Dimensiunile modeste corespundeau celor ale cetăţilor timpurilor. Rostul ei a fost acela de a proteja un mare vad al fluviului şi de a percepe taxele comerciale pentru mărfurile tranzitate.

După fiecare asediere şi cucerire, fortificaţia Giurgiu a avut de suferit. De fiecare dată, fie domnitorii români, fie sultanii otomani refăceau cetatea. Lucrările se făceau în timp foarte scurt, chiar şi într-un singur an; de aceea, atât zidurile, cât şi turnurile se ridicau din lemn şi pământ. Aceasta i-a perpetuat vulnerabilitatea, cu atât mai mare în perioadele în care braţul dunărean, care o înconjura, seca. În descrierea anului 1445, cetatea din Insula Giurgiului era văzută ca o fortificaţie pătrată, cu ziduri de şase metri, iar la colţuri erau patru turnuri foarte mari, pătrate şi înalte de opt metri. Turnurile erau întărite cu gherete şi galerii de lemn şi aveau cerdace de apărare în dreptul porţilor, în care se ascundeau apărătorii. Şi în partea din spate, spre celălalt braţ al Dunării, erau parapete de zid, care porneau de la cetate, iar la capetele lor erau, de asemenea, două turnuri.

Prezent

Ruinele Cetăţii Giurgiu păstrează şi astăzi forma de odinioară a fortificaţiei, doar că etapele sunt mai greu de distins. Fundaţia tur­nului rotund, dar şi bucăţi din zidurile groase, de peste un metru, unde odinioară erau ridicate turnurile pătrate, pot fi însă recunoscute. Istoria încărcată de evenimente a fostei cetăţi ar îndreptăţi integrarea ruinelor fortificaţiei ca parte a atracţiilor municipiului Giurgiu.

Localizare / Acces

Localitate: municipiul Giurgiu, județul Giurgiu

Perioada recomandată de vizitare: primăvara, vara și toamna

Perioada:

Secolul al XIV-lea

Galerie Imagini

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, va invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro