Cetăţi cuprinse in proiect

Cetatea Chioarului, jud. Maramureș

Cetatea Chioarului sau Cetatea de Piatră a fost ridicată pe malul râului Lăpuş. Pereţii abrupţi, de peste 400 de metri, zidurile înalte de piatră clădite în zonele vulnerabile şi singurul drum de acces, pe care se poate ajunge şi astăzi, păzit dintr-un post de observaţie, protejat, la rândul său, de ziduri şi presărat de bastioane, au făcut din Chioar o cetate uşor de apărat. Ruinele celor două porţi din piatră stratificată păstrează urmele măreţiei pe care a avut-o Chioarul. Cetatea avea rolul de a apăra calea dintre Maramureş şi Transilvania, precum şi spălatul de aur de la Lăpuş şi minele de argint de la Băiuş.

Istoric

Ca majoritatea cetăţilor transilvănene, a fost ridicată cel mai probabil după invazia mongolă din 1241. Aşa poate fi explicat chiar numele ei, „Cetatea de Piatră”, aflat, în contradicţie cu cele mai multe cetăţi ale vremii, care mai erau construite din lemn şi pământ.
Cetatea este atestată documentar abia în anul 1319, în aceleaşi lupte purtate de Carol Robert cu magnaţii aristocraţi lo­cali. Se rememora în act că cetatea a fost atacată şi supusă unui asediu. I-au fost distruse, prin incendiere, structurile de lemn şi obligatoriile anexe din interior. Reconstruită, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Cetatea Chioarului apare în do­cumentele vremii ca o cetate regală şi rămâne timp de un secol în administrarea voievozilor Transilvaniei, apoi a voievozilor/comiţilor Maramureşului. Importanţa cetăţii s-a consolidat prin controlul principalului drum de acces din Transilvania, către Maramureş, şi al minelor din apropiere. În timpul lui Sigismund de Luxemburg, cetatea a fost dăruită urmaşilor lui Dragoş Moldoveanul, care o vor ţine ca principalul lor cuib, până la stingerea lor ca familie (Dragffy). La mijlocul secolului al XVI-lea a trecut des din mâna ardelenilor în cea a partidei Habsburgilor. După retragerea celor din urmă, principii ardeleni au folosit-o adesea drept temniţă pentru adversari politici. Lista l-a cuprins şi pe domnitorul Ţării Româneşti, Petru Cercel.
Spre sfârşitul anului 1599, cetatea intră în stăpânirea efemeră a lui Mihai Viteazul. Multă vreme a servit, datorită izolării şi tăriei, ca loc de detenţie pentru potrivnici suspuşi. Un secol mai târziu, strălucirea cetăţii a apus brusc. Autorităţile imperiale austriece au hotărât dărâmarea Cetăţii Chioarului, pentru a se evita aici regruparea forţelor antihabsburgice – drept urmare, a fost ruinată cu tunurile în anul 1718. Fosta cetate este acum în deplina stăpânire a pădurii.

Construcţie

Înălţarea Chioarului a fost o realizare de mare interes strategic, ca o adevărată cheie de control a două subdiviziuni geografice importante. Locul ales oferea o serie de factori naturali – un câmp izolat, într-o cotitură, şi un defileu stâncos al râului Lăpuş, la o altitudine de peste 400 metri, pe şaua unui deal, care au făcut din cetate un loc greu de atacat, dar şi mai greu de cucerit.
Planimetria fostei cetăţi are o formă aproximativ dreptunghiulară. Singura sa cale de acces fusese flancată pe partea vulnerabilă de ziduri şi protejată de cealaltă parte de pante abrupte de deal. De la înălţimea cetăţii exista un sigur loc fără vizibilitate, unde a fost amplasat un punct strategic de observaţie. Odată intrat pe drumul spre cetate, exista un turn rotund de apărare şi control până când se ajungea la intrarea propriu-zisă. Încrengătura de ruine indică faze de construcţie diverse, din epoci la fel de variate. Trei fântâni asigurau apa celor care deţineau locul. În interiorul zidurilor a fost ridicat şi un palat. Cetatea de Piatră avea şi o capelă descrisă în documentele de la sfârşitul secolului al XVII-lea ca având o „frumoasă boltă”. Tot atunci se mai scria că locuinţele nobililor aveau ferestre de sticlă şi podele de cărămidă.

Legende

Trei legende sunt legate de Chioar. Una spune că haiducii lui Pintea s-au adăpostit acolo. Cealaltă vorbeşte despre o intrare secretă, cu un tunel ascuns, ce trecea chiar pe sub zidurile înalte de piatră. A treia legendă se referă la o fântână aflată pe drumul spre cetate. Pentru că nu seca niciodată şi era foarte adâncă, oamenii au numit-o „fântâna fără fund”.

Prezent

După scoaterea din funcţie, cu ajutorul tunurilor, petrecută în 1718, se pare că unele ziduri rămase în picioare au fost desfăcute cu plugul, de către localnici. Acum la Chioar au mai rămas în picioare doar ruinele turnului porţii. O uşă de acces şi două ferestre de tragere sunt dovada vechii sale perioade de glorie. Alte ruine, înalte de peste 2,5 metri, se găsesc împletite în vegetaţia agresiv dezvoltată, dar şi pe drumul lung de acces.

Localizare / Acces

Localitate: comuna Remetea Chioarului, sat Berchezoaia, județul Maramureș
Perioada recomandată de vizitare: primăvara, vara și toamna

Perioada:

Secolele XIV-XVII

Galerie Imagini

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, va invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro